Micuța Lola s-a născut în 1941 în Brașov. Pe mama ei o chema Elena Turba, născută prin 1924; tatăl ei era din Ploiești, era ofițer în armată și îl chema Neagu, dar Lola nu și-a cunoscut niciodată tatăl. Spunea că murise în timpul războiului, prin 1942.
Elena Turba își spunea Lili. Mama ei era Fulop Rozalia (Rozsi), o unguroaică din Ungaria care venise în Transilvania în căutarea tatălui ei care nu se mai întoarse acasă din război. În Transilvania îl întâlnește pe Petru Turba, viitorul bunic al Lolei. Petru o place pe Rozsi din prima clipă, și îi spune lui Roszi că o poate ajuta, să vină la el acasă mai întâi. Totul a fost un fel de păcăleală, Petru nu o mai lasă pe Rozsi să plece din casă până nu se căsătorește cu el. Până la urma Rozsi acceptă.
Micuța Lola locuia cu mama ei într-o casă (sau apartament) de lângă gara Bartolomeu în Brașov.

În apropiere se afla strada Lungă, pe care fiul ei cel mai mare a străbătut-o și el zilnic ani de zile la 50 de ani după nașterea mamei lui.

Lola spunea că îi fusese grea copilăria. În timpul războiului – și după – nu se găsea de mâncare, așa că mergea cu copiii pe câmp la căutat de cartofi.
În vecini locuia o familie de sași, care aveau o livadă de mere. Bătrânul Murț știa că copiii înfometați veneau câteodată să fure mere din livadă, așa că stătea adesea de pază în livadă. Lola și copiii îl pândeau să vadă când pleacă de-acasă, ca să poată să-și potolească foamea cu merele lui Murț.
Murț avea o fiică, Tilde parcă o chema, cu câțiva ani mare ca și Lola, de aceeași vârstă cu Ioana, verișoara Lolei. De fiecare zi de naștere a Tildei se făcea petrecere mare, la care Ioana era întotdeauna invitată, dar Lola nu, spre supărarea ei.
Lola își amintea că un mod de distracție a copiilor prieteni cu ea era să se adune laolaltă și să propună:
Hai să ne jucăm de-a râselea!
Copiii începeau astfel să râdă care mai de care, de dragul râsului, forțat la început, și de-a binelea până la urmă, într-o califonie de hohote copilărești 😆
Lola își aducea aminte cu neplăcere că mama ei avea obiceiul excesiv de a freca podelele casei. Dar într-o zi, Lola păți ceva la școală: un copil mai mare a bătut-o. Când Lola veni acasă plângând și spunându-i ce s-a-ntâmplat, Lili se înfurie grozav merse la școală cu o falcă-n cer și una-n pământ căutând copilul care a bătut-o pe Lola. Nu se știe dacă l-a găsit sau nu, dar putem presupune că era mai bine dacă nu-l găsea.
Din cauză că viața era foarte grea, Lili o dă pe Lola în grija surorii(?) ei, Cornelia, care locuia în comuna Cristian de lângă Brașov. Ea era căsătorită cu Ionel, care când se îmbăta, venea noaptea acasă și îi trezea pe copiii din casă să stea aliniați și să recite tabla înmulțirii. Cine greșea, lua bătaie. Până la urmă Cornelia moare, și unchiul Ionel se căsătorește cu ˝tanti ta˝ Dana. Cei doi copiii ai Lolei împreună cu ea i-au vizitat o dată în Cristian, și s-au simțit foarte bine.
Mai târziu, din cauza foametei, Lili o dă pe Lola în grija surorii ei, care locuia în Satu Mare. Bunicul ei Petru, o duce acolo. Când ajung amândoi în Satu Mare, și se aflau pe strada care azi se numește Eugen Lovinescu, Petru o ducea în spinare, și o pune jos pe scările porții din imagine.

Lola își aducea aminte că era foarte frig acolo, și că nu a mai putut ține, a făcut pipi pe ea.
Mătușa Lolei, căruia trebuia să o dea Petru, o ducea bine în Satu Mare, lucra pentru protopopiatul romano-catolic. Clădirea de mai sus aparținea atunci (și azi, după ce a fost retrocedată după ce servise liceu alimentar) bisericii romano-catolice, deci probabil Petru s-a oprit aici pentru că aici era sora lui Lili.
Această bunică a Lolei a iubit-o foarte mult, și îi dădea de mâncare pe ascuns. Băieții Lolei au apucat să o cunoască pentru puțin, după care a murit. Fiica ei era cu câțiva ani mai în vârstă ca și Lola, și era foarte frumoasă. Lola i se adresa cu ˝Néinia˝, care în ungurește înseamnă mătușă Se căsătorește mai târziu cu un bărbat cu numele de familie Huniady. Lola îi spunea ˝bátyu˝, adică unchi. Locuiau pe strada Rozelor în Satu Mare. Creșteau porumbei (din care făceau supă), porci. Aveau pisici în casă care se ascundeau sub divan când veneau musafiri acasă. Obișnuiau să ofere ˝szörp˝, adică suc făcut din sirop. Tatăl copiiilor obișnuia să o întrebe ironic pe Lola după ce se întorcea cu copiii din vizita făcută mătușii ei:
Noa, și v-o dat szörp?



























































