Lola Elena Bran

Micuța Lola s-a născut în 1941 în Brașov. Pe mama ei o chema Elena Turba, născută prin 1924; tatăl ei era din Ploiești, era ofițer în armată și îl chema Neagu, dar Lola nu și-a cunoscut niciodată tatăl. Spunea că murise în timpul războiului, prin 1942.

Elena Turba își spunea Lili. Mama ei era Fulop Rozalia (Rozsi), o unguroaică din Ungaria care venise în Transilvania în căutarea tatălui ei care nu se mai întoarse acasă din război. În Transilvania îl întâlnește pe Petru Turba, viitorul bunic al Lolei. Petru o place pe Rozsi din prima clipă, și îi spune lui Roszi că o poate ajuta, să vină la el acasă mai întâi. Totul a fost un fel de păcăleală, Petru nu o mai lasă pe Rozsi să plece din casă până nu se căsătorește cu el. Până la urma Rozsi acceptă.

Micuța Lola locuia cu mama ei într-o casă (sau apartament) de lângă gara Bartolomeu în Brașov.

În apropiere se afla strada Lungă, pe care fiul ei cel mai mare a străbătut-o și el zilnic ani de zile la 50 de ani după nașterea mamei lui.

Lola spunea că îi fusese grea copilăria. În timpul războiului – și după – nu se găsea de mâncare, așa că mergea cu copiii pe câmp la căutat de cartofi.

În vecini locuia o familie de sași, care aveau o livadă de mere. Bătrânul Murț știa că copiii înfometați veneau câteodată să fure mere din livadă, așa că stătea adesea de pază în livadă. Lola și copiii îl pândeau să vadă când pleacă de-acasă, ca să poată să-și potolească foamea cu merele lui Murț.

Murț avea o fiică, Tilde parcă o chema, cu câțiva ani mare ca și Lola, de aceeași vârstă cu Ioana, verișoara Lolei. De fiecare zi de naștere a Tildei se făcea petrecere mare, la care Ioana era întotdeauna invitată, dar Lola nu, spre supărarea ei.

Lola își amintea că un mod de distracție a copiilor prieteni cu ea era să se adune laolaltă și să propună:

Hai să ne jucăm de-a râselea!

Copiii începeau astfel să râdă care mai de care, de dragul râsului, forțat la început, și de-a binelea până la urmă, într-o califonie de hohote copilărești 😆

Lola își aducea aminte cu neplăcere că mama ei avea obiceiul excesiv de a freca podelele casei. Dar într-o zi, Lola păți ceva la școală: un copil mai mare a bătut-o. Când Lola veni acasă plângând și spunându-i ce s-a-ntâmplat, Lili se înfurie grozav merse la școală cu o falcă-n cer și una-n pământ căutând copilul care a bătut-o pe Lola. Nu se știe dacă l-a găsit sau nu, dar putem presupune că era mai bine dacă nu-l găsea.

Din cauză că viața era foarte grea, Lili o dă pe Lola în grija surorii(?) ei, Cornelia, care locuia în comuna Cristian de lângă Brașov. Ea era căsătorită cu Ionel, care când se îmbăta, venea noaptea acasă și îi trezea pe copiii din casă să stea aliniați și să recite tabla înmulțirii. Cine greșea, lua bătaie. Până la urmă Cornelia moare, și unchiul Ionel se căsătorește cu ˝tanti ta˝ Dana. Cei doi copiii ai Lolei împreună cu ea i-au vizitat o dată în Cristian, și s-au simțit foarte bine.

Mai târziu, din cauza foametei, Lili o dă pe Lola în grija surorii ei, care locuia în Satu Mare. Bunicul ei Petru, o duce acolo. Când ajung amândoi în Satu Mare, și se aflau pe strada care azi se numește Eugen Lovinescu, Petru o ducea în spinare, și o pune jos pe scările porții din imagine.

Lola își aducea aminte că era foarte frig acolo, și că nu a mai putut ține, a făcut pipi pe ea.

Mătușa Lolei, căruia trebuia să o dea Petru, o ducea bine în Satu Mare, lucra pentru protopopiatul romano-catolic. Clădirea de mai sus aparținea atunci (și azi, după ce a fost retrocedată după ce servise liceu alimentar) bisericii romano-catolice, deci probabil Petru s-a oprit aici pentru că aici era sora lui Lili.

Această bunică a Lolei a iubit-o foarte mult, și îi dădea de mâncare pe ascuns. Băieții Lolei au apucat să o cunoască pentru puțin, după care a murit. Fiica ei era cu câțiva ani mai în vârstă ca și Lola, și era foarte frumoasă. Lola i se adresa cu ˝Néinia˝, care în ungurește înseamnă mătușă Se căsătorește mai târziu cu un bărbat cu numele de familie Huniady. Lola îi spunea ˝bátyu˝, adică unchi. Locuiau pe strada Rozelor în Satu Mare. Creșteau porumbei (din care făceau supă), porci. Aveau pisici în casă care se ascundeau sub divan când veneau musafiri acasă. Obișnuiau să ofere ˝szörp˝, adică suc făcut din sirop. Tatăl copiiilor obișnuia să o întrebe ironic pe Lola după ce se întorcea cu copiii din vizita făcută mătușii ei:

Noa, și v-o dat szörp?

Școala

Absolvă liceul în Brașov și Școala Sanitară din Satu Mare.

Mama ei moare

Lili moare de cancer la vârsta de 40 de ani. Copiii Lolei au văzut mai târziu o poză făcută la înmormântare. Își amintesc că Lola le spunea cu resemnare că și ea va muri la 40 și de ani, de cancer, ca și mama ei.

Lola și-a iubit foarte mult mama, și a suferit foarte mult la moartea ei. Pentru că mama ei își spunea “Lili“, fiecare pisică iubită de Lola primea numele de Lili.

Prima căsătorie

După ce absolvă liceul și Școala Sanitară din Satu Mare, se căsătorește cu un tânăr ungur al cărui nume de familie era Udvari. Există pe undeva pierdută o poză în care amândoi sunt pe o motocicletă.

Lola dorea să aibă copii, dar el nu, din motive șovine: pentru că ea era româncă. Așa că Lola divorțează de el.

A două căsătorie

Lola îl întâlnește pe Nelu Bran, un tânăr de vârsta ei. Se iubesc. Lola își amintea că atunci când el o săruta, era un sărut zgomotos. El spunea deseori “sărut cu sonor!“, dar ea în inima ei credea că el nu știe să sărute.

Copiii

Se naște primul copil, când încă Nelu nu era încă însurat cu ea. Nelu îl numește pe copil tot Nelu, iar Lola îi mai dă un nume, latin de data asta.

Se naște și al doilea copil, numit Mugurel. Lola ar fi vrut și “Ariel“ (adică Leul lui Dumnezeu“, nu detergentul), dar soțul nu e de-acord. Soacra ei, Iuliana, încercase să descurajeze decizia de a avea un al doilea copil. Când Mugurel se naște la spital, Lola spune că soțul ei nu a venit la spital să-i aducă acasă, a trebuit ea să găsească un mijloc de transport.

Lola povestea că primul lucru pe care l-a făcut copilul Nelu la vederea fratelui lui nou-născut Mugurel, a fost să-i tragă o palmă.

Copiii își amintesc că bunicul lor din partea tatălui, Ioan, vizita zilnic familia și îi ajuta. Se trezea în fiecare noapte să stea la rând la coada de la alimentară, ca atunci când se va deschide să apuce să cumpere lapte pentru cei doi frați.

Bunicul lor îi iubea foarte mult, deși câteodată îi tot spunea Lolei că “uite ce au făcut copiii“, sau “iar au făcut copiii cutare“. Lola și-a pierdut un pic firea și i-a spus disperată “bine tată, o să-i bat, e bine așa?“, dar apoi a regretat. Lola se înțelegea foarte bine cu socrul ei, țineau foarte mult unul la altul. Bunicul copiiilor locuia în Micro 15 într-un bloc de nefamiliști, și Lola cu copiii îl vizitau de multe ori acolo.

Familia Bran se mută apoi într-un alt bloc (strada Republicii nr. 31), mai bine pus la punct, în care locuiau cu precădere comuniști pe poziții superioare.

Bunicul Ioan nu locuia împreună cu soția lui, Iuliana, erau separați. Iuliana se mutase în Baia Mare și rupse orice relație cu soțul ei. Bunicul însă o iubea foarte mult. Într-o zi Iuliana venise în vizită la băiatul ei Nelu, singurul din familie rămas în Satu Mare. Copiii cu Lola erau acasă împreună cu bunica Iuliana, când cineva sună la ușă. Lola se uită pe vizor, și vede că este socrul. Ea știa că soacra Iuliana îl evita pe soțul ei cum fugea dracul de tămâie, așa că înainte să deschidă ușa, merge repede la soacră și îi spune că e soțul ei la ușă. Iuliana intră în panică imediat, și fuge să se ascundă pe balcon, apoi se răzgândește repede și fuge în altă cameră.

Lola îi spune că îl va chema pe socru în camera mare (unde era televizorul), ca soacra să poată fugi din casă. Copiii priveau amuzați și nu prea înțelegeau care e problema că bunicul era aici.

Lola deschide ușa, îi urează bun venit socrului, și îi spune:

Hai repede tată că Iulișca e la televizor într-o emisiune!

Socrului nu-i vine să creadă și se repede cu bucurie în camera mare să o vadă pe iubita lui Iuliana la televizor. Soacra aude acest lucru și o zbughește prin sufragerie, apoi prin bucătărie, și iese rapid din apartament. Socrul nu o observă, și se miră cu dezamăgire că de fapt Iuliana nu apare la televizor.

---

Prima carte pe care Neluțu o primește de la mama lui este Legendele Olimpului, o carte groasă cu coperte tari, aurii, care conținea toate legendele grecești antice. Nu era o carte pentru copii, dar era cartea de povești perfectă.

Mugurel începe să plângă pentru că vrea și el să o citească (deși era la o vârstă la care încă învăța să citească), așa că Lola îi spune lui Neluțu că îi dă o carte și mai și, Insula Comorilor, scrisă de Robert Louis Stevenson. Doar ca să îi poată lua cartea cu legendele Olimpului fără ca el să plângă, și să i-o dea lui Mugurel.

Copiii îi cereau bani mamei lor să cumpere reviste franțuzești de benzi desenate de la chioșcul de lângă CEC, după care o puneau pe mama lor să le traducă din franceză. Lola inventa o traducere câteodată, când era prea ocupată.

Lola îi dă pe copii la lecții particulare de limba engleză, oferite de doamna profesoară Macarie, care dorea astfel ca și fiica ei să învețe limba.

Lolă îi mai trimite pe copii și la ore particulare de matematică. Profesorul Stoian locuia pe strada Ștefan Cel Mare, era un om în vârstă, în jur de peste 70 de ani. Eficient, dar libidinos față de Lola, căreia îi făcea avansuri câteodată, incidente observate de copii. În următorul an școlar, Lola împreună cu copiii vizitează un alt profesor de matematică care îi fusese recomandat, pe strada care azi se numește Iuliu Maniu, pentru a-l ruga să le predea matematică. Peste câteva zile Lola le spune copiilor că profesorul i-a refuzat până la urmă. Ani mai târziu Lola dezvăluie copiilor și motivul refuzului: Lola îi refuzase avansurile.

---

Când copiii ei erau singuri acasă, Lola îi învățase să nu deschidă ușa pentru nimeni și nimic. Chiar și când îi auzeau vocea de cealaltă parte a ușii, copiii trebuiau să deschidă ușa doar dacă auzeau următoarea parolă:

Trei iezi, cucuieți, ușa mamei descuieți…

Asistentă medicală

Lucrează la spitalul din oraș, în sala de operație. Soțul ei însă o scoate de-acolo (aparent din motive de gelozie) și îi găsește un post la IJTL, adică regia de transport urban a orașului, cu sediul pe blvd. Cloșca.

Copiii o vizitau zilnic la IJTL după ce terminau școala. Lola era prietenă cu o colegă de muncă, Magdi, telefonista, a cărui birou era lângă dispensarul medical unde lucra Lola. Copiii o vizitau deci și pe Magdi, și își făceau temele câteodată ajutați de ea. Unul dintre copii își amintește și azi că Magdi obișnuia să scrie cuvintele cu â, nu cu î cum hotărâse academia comunistă a RSR.

Dascăl

Lola ajunge să lucreze și ca profesoară de specialitate la Liceul Sanitar din oraș (Satu Mare). După revoluția din 1989, Lola va lucra în aceeași calitate la Colegiul catolic Hám János. Lola a fost foarte apreciată de elevi și de conducerea școlii pentru munca de înaltă calitate depusă de ea, având o adevărată vocație de dascăl. Mai multe generații de asistente de astăzi au fost formate de Lola, și copiii ei își amintesc cu cât respect și admirație era tratată de elevii ei.

După ce iese la pensie, primește o diplomă de apreciere de la Primăria Satu Mare în care i se recunosc meritele profesionale deosebite.

Ceasul

Neluțu voia să-și cumpere un ceas electronic de la Consignație. Negru, cu calculator. Dar era prea scump, spune Lola. Dar Neluțu avea deja banii. Prea scump, spune din nou Lola. Așa că Neluțu îl cumpără pe ascuns, dar cum să-l poarte pe mână, cum să o facă pe mama lui să accepte că are ceasul?

Neluțu îl ascunde afară din casă, pe gardul dintre grădinița de copii de lângă bloc și garajele de mașini. Fuge apoi sus, merge pe balcon și se preface că vede de-acolo ceasul. O cheamă pe Lola să vadă. Lola nu-l vede, e prea departe. Neluțu spune că merge după el să-l ia. Nu se știe nici până azi dacă Lola l-a crezut, sau știa cum stăteau de fapt lucrurile.

Lola fugărește un locotent-colonel de la securitate (pensionat)

Era un vecin care locuia la același etaj cu familia Bran în blocul de pe Republicii 31, Ioșka Brândău. Neluțu era în spatele blocului lângă bara pe care se băteau covoare, și avea un lemn în mână pe care îl aruncă în peretele de lemn al garajului adiacent blocului, din spatele bării. Lemnul a trecut pe lângă bloc, dar Neluțu nu știa că Ioșka tocmai era să dea colțul blocului, și lemnul aruncat era să îl lovească.

Ioșka se enervează bine de tot și fuge după Neluțu, pe care când îl prinde îl lovește peste cap. Neluțu fuge plângând în spatele centralei termice, dar până la urmă Lola află ce s-a întâmplat. Îl strigă furioasă pe Ioșka de la geamul bucătăriei și se repede pe scările blocului după el. Ioșka incepe să fugă să se ascundă, reușește să o evite cumva intrând în bloc și fugind în apartamentul lui. Lola nu-l găsește jos niciunde, și își dă seama că s-a refugiat la el în casă. Fuge sus pe scări și bate la ușă, Iooooooșka ieși afară să iți trag o bătaieeeee. Deschide ușa Mărioara, prietenă cu mama, soția lui Ioșka, și îi spune rugător “lasă-l te rooog, lasă-l că e cardiac“. Lola se lasă înduplecată.

Cusătura

Neluțu se taie la mână adânc după ce sare în niște tufișuri de lângă bloc, și se bucură că acum Lola își va practica meseria pe el. Lola nu se bucură deloc, îl ia pe el și pe Mugurel și pornesc către Urgență pentru că era nevoie de o cusătură chirurgicală. Când ajung lângă cofetăria Intim, îl întâlnesc pe stradă pe tatăl copiiilor, Nelu, care venea acasă. Lola îi spune ce s-a întâmplat și unde merg toți trei. El încuviințează și merge acasă.

Vrăji?

Făcând patul o dată, Lola descoperă de față cu Neluțu o chestie rotundă și plată, închisă la culoare, cât pumnul de mare, care conținea păr și aparent sânge închegat, în învelitoarea în care era băgată plapuma care era pe patul conjugal. Lola credea că soacra ei a ascuns-o acolo, existau unele zvonuri că ar fi fost o “vrăjitoare“. Nu se știe dacă Lola i-a spus ceva soacrei, sau nu.

Bătăi, scandaluri

După câțiva ani, începe o perioadă de bătăi și scandaluri, Nelu o bătea pe Lola și pe Neluțu, câteodată pe un fond al consumului de alcool.

Când se certau, vorbeau ungurește pentru ca copiii să nu înțeleagă, dar ei nu știau că copiii deja înțelegeau ungurește.

Din păcate Lola nu avea părinți, frați sau surori care să o susțină în această perioadă grea din viața ei, era singură, doar ea și copiii.

Pânda televizorului color

Nelu își cumpără un televizor color, o noutate la care nu mulți aveau acces pe atunci. Lola și copiii nu aveau voie să-l pornească sau să umble la el, nici atunci când Nelu nu era acasă. Când el pleca de acasă, îl scotea afară din priză, și izbucnea scandal dacă venind înapoi acasă îi prindea pe copii și pe Lola uitându-se la televizor, sau dacă găsea televizorul băgat în priză.

Așa că după ce el pleca de-acasă, copiii încuiau ușa de la intrare și băgau cheia în ușă, pentru ca tatăl lor să nu poată deschide ușa, și ei și Lola să aibă timp să oprească televizorul și să-l scoată din priză. Când Nelu venea acasă și nu putea deschide ușa, copiii și Lola intrau în panică auzind că este la ușă, iar el se enerva că nu-i deschidea nimeni ușa imediat. Cu o asemenea ocazie Nelu a strigat de după ușă “ce faceți acolo măi de nu deschideți o dată“, urmând o expresie care nu poate fi reprodusă aici.

Bătută la procuratură

Lola merge la procuratura comunistă pentru a depune o plângere (legată de soț?), unde un procuror o invită într-o încăpere în care nu mai era nimeni. După ce îi face avansuri sexuale pe care Lola le respinge, acesta o împinge într-o încăpere (semi?) secretă unde o bate foarte tare, Lola suferind traume la nivelul coloanei. Lola spunea că de atunci încolo a suferit dureri de coloană toată viața, și că i-a fost teamă să reclame incidentul de vreme ce toți erau “la cataramă“.

Divorț

Din cauza bătăilor, a repetatelor scandaluri și a infidelităților soțului (percepute și/sau reale), Lola înaintează o cerere de divorț. Într-o noapte, copiii trag cu urechea la discuția din camera mare dintre Lola și Nelu. Soțul recunoaște că are pe cineva iar Lola începe să plângă.

Soțul pleacă mai târziu luând cu el cu niște covoare, cu televizorul, și frigiderul în care se aflau ultimele ouă din casă – ouă foarte greu de găsit la acea vreme când exista deja o penurie accentuată de alimente.

Lucrează din nou la spital

După divorț, se reangajează la spitalul județean, și lucrează pe secțiile de chirurgie și reanimare, cele mai grele.

Ajunge pe cea mai înaltă treaptă profesională, asistent medical principal.

Unii pacienți așteptau cu nerăbdare ca ea să își înceapă tura, avea un efect liniștitor asupra lor, și la propriu (își punea mâinile pe ei și ei spuneau că le treceau durerile) și la figurat.

Din păcate unele colege o sabotau și o tracasau, fiind geloase pe ea.

Când lucra schimbul 2 (până noaptea târziu), copiii o așteptau afară pe stradă lângă cofetăria Intim (vezi mai sus) să vină acasă cu autobuzul. Autobuzul oprea lângă fabrica 23 August, iar copiii îi fugeau în întâmpinare. O data doi milițieni i-au întrebat pe copii ce fac singuri afară noaptea târziu.

La un an după revoluția din 1989 a fost pensionată forțat, și din aceasta cauză a avut o pensie foarte mică până la sfârșit.

Lola era de o iubire și bunătate perfectă față de copiii ei. Nu i-a lovit niciodată, nici măcar vocea nu și-o ridica. Foarte rar se enerva. Îi trata întotdeauna cu respect și demnitate.

Intelectuală

Lola avea o largă cultură generală – istorie, geografie, medicină, religie. Era fascinată de misterele/legendele istoriei precum Atlantida, Insula Paștelui, desenele gigantice de la Nazca.

Poezie

Poeții ei preferați erau George Topârceanu, Eminescu, Pușkin, Lermontov (“Demonul“).

Literatură

Printre cărțile ei preferate se aflau:

• Anna Karenina, de Lev Tolstoi.
• Să nu ucizi, de H. W. Richter.
• Nimic nou pe frontul de vest, de Erich Maria Remarque.
• Volumele “Istoria culturii și civilizației“ de Ovidiu Drîmbă.
• Miturile esențiale, de Victor Kernbach.
• Volumele “Istoria credințelor si ideilor religioase“, de Mircea Eliade.
• La început a fost Sumerul, de Vojtech Zamarovsky.
• Fantoma din codrii Bialowiezei, de Aleksander Omiljanowicz.
• Nu i-a călăuzit Steaua Polară, de C. Centkiewicz.
• Câinele din Baskerville, de Sir Arthur Conan Doyle.
• Amintiri despre viitor, de Erich von Daniken.
• Povestiri SF cum ar fi
  • Dincolo zace Wub-ul, de Philip K. Dick,
  • Rețeaua gândurilor, de Herbert W. Franke.
  • Ultimatum – ultimele zile ale unui război atomic, (Level 7) de Mordecai Roshwald.
• Noul Testament

Filme și actori preferați

• Isus din Nazaret, de Franco Zeffirelli, cu Robert Powell. Un film la care plângea de fiecare dată.
• Spartacus – Kirk Douglas.
• Alien – Sigourney Weaver.
• Filme de groază în general.
• Numele Rozei – Ron Perlman, Sean Connery
• 100 de zile la Palermo – Lino Ventura
•  James Dean
• Liz Taylor
• Sophia Loren 
• Claudia Cardinale
• Gina Lollobrigida
• Highlander – Christopher Lambert
• Giuliano Gemma
• Omar Sharif
• Franco Nero
• The Fugitive – Harrison Ford

Personalități admirate

• Frații Kennedy
• Martin Luther King
• Mandela

Muzică

• Jean Michel Jarre (în special Oxygene) și Vanghelis, a căror muzică o numea “muzică de stele“. Devenea foarte melancolică în urma audierii.
• David Bowie (în special China Girl).
• Amanda Lear
• ABBA
• Boney M

Limbi străine vorbite

Vorbea cu ușurință maghiara, mai știa puțină rusă, franceză și latină din școală, și engleză învățată de la copiii ei. De multe ori când se întâlnea cu copiii ei, îi întâmpina cu expresia “Hello boys!“

Religia ei

Era o femeie religioasă (romano-catolică) dar în limitele bunului simț, nu încerca niciodată să-și impună concepțiile asupra altora, nici măcar asupra copiiilor ei. Ceea ce însă n-o făcea să apere în vreun fel păcatele istorice ale bisericii romano-catolice, care biserică de altfel nu se interesa deloc de ea, chiar și după ce încetase să mai frecventeze biserica din motive de sănătate.

Îl iubea pe Isus și avea vise cu el. Cea mai mare frământare religioasă a ei era faptul că Isus fusese lăsat de tatăl lui să fie chinuit și omorât, ceea ce îi producea durere.

Diverse

Prietenele ei

Tanti Luci

Probabil asistentă medicală. Lucra la căminul de copii la care mergeau băieții Lolei. Pe cel mare, Neluțu, de drag ce-i era, tanti Luci îl ciupea tare de obraji. Lui Neluțu nu-i plăcea pentru că îl durea, așa că îi spune mamei lui să-i zică lui tanti Luci să nu-l mai ciupească. Lola îi transmite, și de atunci tanti Luci o lasă mai moale cu ciupitul. 

Apropo, o dată când Neluțu se spălase pe mână în cămin, Lola îl vedea că își ținea antebrațele ridicate, pentru că era ud pe mâini. Lola glumise cu el spunându-i că e drăguț ținându-și mâinile ca un pinguin. 

Lola auzise de la tanti Luci că divorțase de soțul ei pentru că cică ar fi fost homosexual. Asta se întâmpla cam prin 1977, deci pe vremea comunismului, iar codul penal comunist condamna actele homosexuale (art. 200), deci a fi homosexual era o stigmă. Lola auzise de la tanti Luci cum că soțul ei fusese expulzat din oraș (Satu Mare) și că nu avea voie să reintre. Cică fusese surghiunit în Baia Mare parcă. 

Tanti Luci era o femei scundă, plinuță, întotdeauna voioasă, dar și aprigă și fermă. Înjura liber câteodată, un spirit deschis și senin care nu se da bătut cu una cu două. Avea cel puțin un copil, mult mai mare ca Neluțu. Locuia într-un bloc de pe actualul bulevard Vasile Lucaciu nr. 1, unde se află protopopiatul ortodox.

Tanti Luci a murit până la urmă de o boală. Neluțu își amintește că înainte de 1989 era internată în spital (vechi sau nou?) și Lola îl luase cu ea să o viziteze pe Luci. Tanti Luci era cam necăjită și răvășită, nu era în apele ei. 

Unde te-ai dus tanti Luci…

Tanti Otilia

Asistentă medicală ca și Lola, prietene bune, lucra la Miliție, sediul de pe strada Alexandru Ioan Cuza 6. O mai ajuta pe Lola cu una alta chiar cu mâncare câteodată, care nu se prea găsea în raiul comunist. 

Le plăcea să vorbească, dar nu se vizitau foarte des, mai mult vorbeau la telefon. 

Când Lola vorbea despre tanti Oti cu Nelutu sau Mugurel, se referea la ea spunând “tanti ta Oti”.

Tanti Otilia avea 3 copii mari (doi băieți și fată?). 

Unul dintre băieții ei se căsătorise. Într-o zi nefastă de după revoluție, poate prin 1991, Lola avea să afle că tanti Oti fusese omorâtă împreună cu cuscra ei într-un sat din Oaș, de către un oșan. Cele două femei se duseseră în vizită la acest oșan, cu care aveau o dispută legată de ceva pământ. Lola a fost devastată.

Doctor stomatolog Adriana Miff

Poate nu chiar prietenă, dar o cunoștință apropriata. Era dentistul ei și al copiiilor. Tanti Adriana zâmbea întotdeauna și era bine dispusă tot timpul. Era micuță și slăbuță, dar avea forță în mâini – a scos câțiva dinți ai familiei pe parcursul câtorva ani.

Nelutu o mai mușca de degete când îi lucra în gură și îl durea. Atunci Miff își punea un inel de fier peste deget, și Nelutu mușca fierul. Altă dată pe Nelutu îl durea atât de tare încât n-o lasă pe Miff să se atingă de el. Așa că Miff a chemat înăuntru pacientul următor, care întâmplarea face să fie o fetiță mai mică decât el, Agi, din blocul vecin, al cărui frate, Zsolti, era prieten cu Nelutu și care picase în fund din vârful salciei mari din spatele blocului. Apoi Lola îi spuse lui Nelutu, “vezi, Agi stă liniștită și curajoasă în scaun și o lasă pe tanti Miff să îi lucreze în gură”. Dar Nelutu nu a fost impresionat. Așa că Lolă și Nelutu au ieșit, și Lola era clar nemulțumită. Intrară în magazinul din dreapta policlinicii de stomatologie și Nelutu observând că mama lui era supărată încerca să o convingă că totuși a lăsat-o pe Miff să lucreze un pic în gura lui. Dar Lola răspunse dezamăgită “aaaa… vax”.

Cu o altă ocazie, după o programare la dentist, Miff și Lola ies afară din policlinică împreună cu Nelutu. Miff probabil mergea și ea acasă. O luaseră la stânga, și apoi prima stradă la stânga, care astăzi se numește Gheorghe Lazăr. Discutau între ele despre un bărbat. “Te-a atins și pe tine? Și pe mine”. Nelutu își dădu seama mai târziu că bărbatul comise atacuri sexuale.

Marika

În anii ’90, Lola și Marika deveniseră prietene. Este posibil ca ele să se fi întâlnit la spital (unde Lola lucrase), Marika ca și pacientă sau aparținătoare.

Marika era o femeie plinuță, la vreo 30 și ceva de ani, de înălțime media, șatenă, fumătoare. Venea adesea acasă la Lola, unde beau cafea împreună și discutau. Marika avea un copil în jur de 10 ani, și probleme cu soțul. Mai târziu ele pierd legătura când Marika merge să lucreze în Austria.